Cine ar trebui sa creada in Mos Craciun? Craciunul este un timp extraordinar pentru a darui cadouri altora. Nu ne-am putea imagina cum ar fi fara sa poti da si primi cadouri. Uneori adultii considera ca ideea de darui un cadou deosebit este doar pentru copii. Desigur, copiii cred in Mos Craciun si nu au bani pentru a isi cumpara ei insisi cadouri, asa ca adultii le cumpara cadouri. Dar noi credem ca toata lumea ar trebui sa il astepte pe Mos Craciun.
Ce e special la o zi de sarbatoare? Tine cont ca perioada Craciunului nu apartine doar copiilor. Nu credem ca ar putea exista un moment in viata ta in care Craciunul sa nu mai fie o sarbatoare. Este un timp special care valoreaza milioane de cuvinte catre membrii familiei tale, prieteni. Chiar si partenerii tai de afaceri ar aprecia un bun cadou de Craciun.
Cum poti face o alegere potrivita pentru un cadou de Craciun? E bine sa te uiti din timp pentru indicii pentru cadourile care i-ar putea placea persoanei iubite. Incearca sa faci deductii logice, dar simte si cu inima: daca e o persoana care isi petrece mult timp reparand lucruri, s-ar putea sa aprecieze ca i-ai cumparat un puzzle din lemn. Daca observi ca referintele persoanei careia ii faci un cadou sunt frecvent catre mirosuri (adica spune frecvent "imi place mirosul de aici" sau "miroase bine aici" sau "ce frumos miroase afara" sau "imi place parfumul tau"), poate fi indicat sa faci o achizitie parfumata - de la lumanari parfumate la saruri de baie. Ideea de baza e ca e bine sa fii atent/atenta la detaliile din jurul persoanei dragi. Iar alegerea cadoului va fi mult mai usoara.
Cum alegi un cadou de Craciun pentru copii? Asa cum stii, Craciunul e o zi extraordinara pentru copii. Iar dorinta lor catre un anume cadou va fi intotdeauna exprimata - fie iti va raspunde la intrebarea "Ce iti doresti de Craciun?", fie ii va scrie Mosului, iar tu vei transmite mesajul mai departe.
Cum contribui tu la un cadou? Contributia ta la un cadou de Craciun poate fi mica - poti eventual sa alegi un cadou, sa il comanzi si sa il platesti. Poti face insa si mult mai mult de atat: poti sa te implici in procesul de creatie, si sa faci cadoul manual. Indiferent de gradul tau de implicare in personalizarea cadoului tau, faptul ca, in cele din urma, tu esti cel care decide ce cadou cumperi, arata ca te-ai gandit la persoana respectiva, si ai ales cadoul in functie de calitatile unice ale acelei persoane.
Care-i partea cea mai buna? Doar cadourile deosebite, speciale, vor fi retinute de prietenii tai pentru ani si ani. Desigur, nu e niciodata usor sa faci o impresie unica si de neuitat in fiecare Craciun, dar asta nu inseamna ca nu merita sa incerci asta pe cat poti. Merita sa te gandesti ca personalizarea nu cere unele calitati intelectuale sau imaginatie desoebita. E suficient sa stii despre unele lucruri pe care persoana respectiva la apreciaza, sau de care e interesata. Uneori cateva cuvinte pot face adevarate miracole.
Ce faceti acum? Sugestia noastra este sa luati decizia de a cumpara un cadou de Craciun din timp. Veti evita aglomeratia din magazine din zilele anterioare Craciunului. Iar cand sarbatoarea superba a Craciunului va intra in casele dumneavoastra, cadourile vor fi acolo, gata impachetate si numai bune de descoperit in dimineata Craciunului.
Craciun Fericit!
Se afișează postările cu eticheta Povesti de Craciun. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Povesti de Craciun. Afișați toate postările
Cadouri De Craciun
Read User's Comments(0)
POVESTEA LUI MOS CRACIUN
Candva, de mult, la marginea unui oras, traia un mester batran care facea jucarii. Tot anul mesterea la ele cu dragoste si rabdare. Erau minunate si nu semanau una cu alta.
In Ajunul Craciunului, batranul mester pleca din oras sa-si vanda jucariile. Oameni din acel oras nu erau prea bogati. Mesterul le vindea jucariile pa mai nimic.
Dar asta nu-i scadea cu nimic bucuria de a face jucarii de care copiii sa se bucure, dupa datina, in dimineata de Craciun. Pana intr-un an in care…
Mesterul vanduse toate jucarile si se intorcea spre casa. La marginea orasului s-a oprit sa priveasca o fereasta. Stia ca acolo locuieste o familie saraca si se intreba ce jucarii or fi primit copii din acasta casa.
Trei copi visau cu voce tare:
-Daca am avea un soldatel de plumb, numai unul, ne-ar fi de ajuns…
-Ne-am juca impreuna si nu ne-am certa nici o data pentru el. Batranul stia ca nu mai avea nici o jucarie si tare ar vrea sa le daruiasca macar una. dar ce minune! Tocmai un soldatel de plumb rasarise, nu se stie de unde, in fundului sacului . Si,astfel, dorinta celor trei frati sarmani s-a indeplinit.
In drum spre casa , batranul gandea: ”As vrea sa fac atat de multe jucarii, incat sa daruiesc cate una fiecaruri copil din lume dar mai ales celor sarmani, carora n-are cine sa le cumpere”. Si acum mergand asa , pe ganduri , vazu in zapada un pui de caprioarac care-l privea cu ochi tristi.
-Sarmana faptura , ce te doare?
Se pare ca puiul de caprioara se ranise la un picior. Cum a stiut si cu ce a avut la indemana , batranul i-a legat rana si la ajutat sa se ridice .
Atunci faptura aceea gingasa i-a a vorbit cu glas limpede ca si de copil:
-Acum vad ca ai 0 inima buna. Dorinta ti de va indeplini.
Ca din pamant a aparut o sanie fermecata purtata in zbor de niste reni minunati .
Si batranul s-a inaltat cu ei si slava cerului instelat, spre o lume de basme. Chiar si hainele lui saracacioase se preschimbasera in niste haine neobisnuite de culoare rosie.
N-ar fi putut spune cat si pe unde l-a purtat sania fermecata. Intr-un tarziu , a simntit cum coboara lin intr-un tinut inzapezit, unde il astepta o casuta cu fereste luminate. O multime de pitici ca si cei din povesti l-au intampinat bucurosi.
Piticii erau hainci si indemanatici , gata sa se apuce de treaba. Materialele se gaseau din belsug , caci, nu se stie cum, se imulteau mereu si nu se terminau niciodata . Iar batranul mester priceput ii indruma pe pitici si impreuna faceau jucarii , mereu mai multe si mai frumoase. Pentru fiecare copil din lume , jucaria pe care si-o doreste.
In seara de Ajun sosesc colindatorii, La fiecare casa , ei aduc vestea minunata a nasterea Domnului si ureaza un an bun si imbelsugat.
Tarziu, cand noaptea se lasa , copii se culcusesc in patucurile lor . In urechi le mai suna inca zvonul de colinde :”O ce veste minunata”…Apoi dorm si viseaza…..
Dar oare vis sa fie???
Este noaptea in care visele copiilor se implinesc. Adoua zi , in dimineata de C raciun in jurul bradului impodobit, bucuria nu mai are margini. Nici unul dintre ei n-a fost uitat. Iar dupa numele sarbatorii, copiii i-au pus numele Mos Craciun si asa a ramas pana astazi.
De aceea, in zilele acestei sfinte sarbatori, cand stam cu toti in jurul mesei incarcate cu bunatati, nu trebuie sa-i uitam pe cei sarmani. Mosul are grija de ei o data pe an. Noi trebuie sa ne gandim la ei mereu!
POVESTE CU MOS CRACIUN (FOLCLOR)
Se spune ca dupa un drum lung si obositor Sf. Fecioara împreuna cu Sf. Iosif au ajuns la Betleem, un orasel situat mai jos de Ierusalim.Simtind ca i-a venit vremea sa nasca, Sf. Maria la rugat pe Sf. Iosif sa gaseasca un salas unde sa se adaposteasca.
Au batut din poarta în poarta, dar nimeni nu i-a primit. Ajunsi la casa lui Mos Ajun acesta i-a îndreptat la fratele sau Mos Craciun, deoarece el era sarac si nu avea loc nici pentru copiii lui.Pe la miezul noptii au ajuns la Mos Craciun, om bogat care avea case mari, grajduri pline cu vite si o multime de oi. Cu toate acestea Mos Craciun nu le-a dat adapost în casa, i-a trimis în staulul vitelor.
Ziurel de ziua Sf. Fecioara în ieslea cea saraca a nascut pe Domnul Sfânt.Dupa ce Iisus a venit pe lume, grajdul s-a umplut de o lumina lucitoare ca lumina soarelui. În iesle s-au aprins zeci de faclii, iar paiele scânteiau ca niste luminite.Dimineata Mos Craciun s-a dus sa dea mâncare vitelor. A ramas mirat vazând grajdul înconjurat de o lumina neobisnuita, iar în iesle un prunc la care pastorii îngenuncheati se rugau. Îngerii din cer cântau din trâmbite cu flori de mar în mâna.
Mos Craciun si-a adus aminte de cele spuse de proroci: “Dumnezeu va trimite pe pamânt pe fiul sau sa mântuiasca lumea. El se va naste din Fecioara”.
A îngenuncheat alaturi de pastori si cu lacrimi în ochi a cerut iertare lui Dumnezeu pentru fapta sa.Pentru a-si îndrepta greseala, Mos Craciun a hotarât sa împarta averea copiilor. De atunci, în fiecare an, cu traista plina urca în sannie trasa de cai albi si colinda pamântul în lung si-n lat pentru a împarti daruri copiilor.Dupa ce a murit, Mosul cel bun, a ajuns sus în ceruri de unde priveste pe pamânt sa vada ce fac copiii.
Un înger scrie într-o carte mare tot ce îi dicteaza mosul despre fiecare copil în parte: daca s-a rugat, a ascultat parintii, a învatat la scoala, într-un cuvânt faptele bune dar si cele rele.
În noaptea de Craciun coboara pe o raza de luna cu tolba plina de daruri pâna la pamânt. Se urca într-o sanioara care-l poarta pe la casele copiilor.
Pe Mosul cel adevarat de mult nu la vazut nimeni: deoarece Dumnezeu i-a dat harul de a se face nevazut. El poate intra în casa pe fereastra, prin cosul de fum, pe gaura cheii sau chiar pe usa. Lasa bradul încarcat cu beteala, beculete, daruri, suna din clopotel, si iese tiptil fara sa fie vazut.
Când aud clinchete de clopotel, copiii stiu ca Mos Craciun a sosit cu daruri multe.În amintirea acestui Mos bun, ziua în care se sarbatoreste Nasterea Domnului se numeste Craciun.
Ziurel de ziua Sf. Fecioara în ieslea cea saraca a nascut pe Domnul Sfânt.Dupa ce Iisus a venit pe lume, grajdul s-a umplut de o lumina lucitoare ca lumina soarelui. În iesle s-au aprins zeci de faclii, iar paiele scânteiau ca niste luminite.Dimineata Mos Craciun s-a dus sa dea mâncare vitelor. A ramas mirat vazând grajdul înconjurat de o lumina neobisnuita, iar în iesle un prunc la care pastorii îngenuncheati se rugau. Îngerii din cer cântau din trâmbite cu flori de mar în mâna.
Mos Craciun si-a adus aminte de cele spuse de proroci: “Dumnezeu va trimite pe pamânt pe fiul sau sa mântuiasca lumea. El se va naste din Fecioara”.
A îngenuncheat alaturi de pastori si cu lacrimi în ochi a cerut iertare lui Dumnezeu pentru fapta sa.Pentru a-si îndrepta greseala, Mos Craciun a hotarât sa împarta averea copiilor. De atunci, în fiecare an, cu traista plina urca în sannie trasa de cai albi si colinda pamântul în lung si-n lat pentru a împarti daruri copiilor.Dupa ce a murit, Mosul cel bun, a ajuns sus în ceruri de unde priveste pe pamânt sa vada ce fac copiii.
Un înger scrie într-o carte mare tot ce îi dicteaza mosul despre fiecare copil în parte: daca s-a rugat, a ascultat parintii, a învatat la scoala, într-un cuvânt faptele bune dar si cele rele.
În noaptea de Craciun coboara pe o raza de luna cu tolba plina de daruri pâna la pamânt. Se urca într-o sanioara care-l poarta pe la casele copiilor.
Pe Mosul cel adevarat de mult nu la vazut nimeni: deoarece Dumnezeu i-a dat harul de a se face nevazut. El poate intra în casa pe fereastra, prin cosul de fum, pe gaura cheii sau chiar pe usa. Lasa bradul încarcat cu beteala, beculete, daruri, suna din clopotel, si iese tiptil fara sa fie vazut.
Când aud clinchete de clopotel, copiii stiu ca Mos Craciun a sosit cu daruri multe.În amintirea acestui Mos bun, ziua în care se sarbatoreste Nasterea Domnului se numeste Craciun.
FETITA CU CHIBRITURILE
de Hans Christian Anderson
Era un ger grozav; ningea si începuse a înnopta: era ajunul Anului Nou. Pe frigul acela si pe întunericul acela, mergea pe strada o biata fetita cu capul gol, si cu picioarele goale. Avusese ea doar niste papuci când plecase de-acasa, dar nu-i folosisera mult: erau niste papuci mari, pe care mama ei îi rupsese aproape, si erau asa de largi pentru ea, încât mititica-i pierdu grabindu-se sa treaca o strada, unde cât p-aci era sa fie strivita între doua trasuri. Unul din papuci nici nu-l mai gasise, iar celalalt îl luase un baiat care zicea ca vrea sa faca din el leagan pentru copilul lui, când o avea si el unul.
Fetita mergea cu picioarele ei goale, rosii-vinete de frig; si-n sortul ei vechi tinea strans un vraf de cutii cu chibrituri si mai avea si-n mana o cutie. Fusese o zi rea pentru dansa si nimeni nu-i cumparase in ziua aceea nimic, si n-avea prin urmare nici un ban; si-i era foame si frig tare. Biata fetita! Fulgii de zapada cadeau pe parul ei lung si balai, care se incretea frumos pe langa ceafa, dar nu se gandea ea acum la parul ei cret. Luminile straluceau pe la ferestre, miros de fripturi se raspandea in strada; era ajunul Anului Nou, iata la ce se gandea ea.
Se opri si se ghemui intr-un colt dintre doua case, din care una iesea in strada mai mult ca cealalta. Isi stranse piciorusele sub dansa. Frigul o patrundea din ce in ce mai mult, si totusi nu-i venea sa se duca acasa; aducea inapoi toate chibriturile, si nici un banut macar. Tatal sau are s-o bata; si afara de asta, si acasa nu era tot asa de frig? Ei locuiau tocmai sub acoperis si vantul sufla in voie, cu toate ca fusesera astupate crapaturile cele mari cu paie si cu trente vechi. Manutele ei erau aproape inghetate de frig. A! Un chibrit aprins le-ar putea face bine. Dac-ar indrazni sa scoata unul, numai unul din cutie, sa-l zgarie de zid si sa-si incalzeasca degetele! Scoase unul: harsti! Cum mai trosni, si cum se aprinse! Chibritul ardea ca o lumanarica, tinu manuta deasupra flacarii. Ce lumina ciudata. I se paru fetitei ca sta langa o soba mare de fier, care avea deasupra un capac lucios de arama. Inauntru ardea focul si era asa de cald; dar ce-i oare asta? Fetita isi intindea acum piciorusele ca sa si le incalzeasca si pe ele; flacara se stinse si soba pieri; fetita ramase stand cu ramasita de chibrit in mana.
Harscai un altul, care se aprinse, straluci, si zidul in care batea lumina se facu straveziu ca o panza subtire. Fetita putu vedea pana-ntr-o odaie unde era o masa acoperita c-o fata alba, pe care sclipeau portelanuri subtiri; in mijloc era o gasca fripta umpluta cu prune si cu mere ce raspandeau un miros placut; si, lucru de necrezut, deodata gasca sari de pe masa, si veni cu furculita si cutitul in spinare pana la biata fetita. Chibritul se stinse: si nu mai avu in fata ei decat zidul rece si gros.
Mai aprinse inca unul. Deodata se vazu sezand sub un pom frumos de Craciun; e mult mai mare si mai impodobit decat a vazut prin geamuri la negustorul cel bogat. Mii de lumanarele ardeau pe crengile verzi, si poze de tot felul, ca cele ce impodobesc ferestrele pravaliilor, pareau ca-i zambesc. Fetita ridica amandoua mainile: chibritul se stinse: toate lumanarelele din pom se inaltau tot mai sus, tot mai sus, si ea vazu deodata ca luminitele acelea erau stele. Una din ele cazu si trase o dunga mare de foc pe cer.
"A murit cineva", isi zise micuta; caci bunica ei, care fusese foarte buna pentru dansa si care acum nu mai traia, ii spusese adesea: "Cand cade o stea, un suflet se inalta la Dumnezeu".
Mai trase inca un chibrit pe zid: si se facu o lumina mare, in mijlocul careia era bunica ei in picioare, si era asa de stralucitoare, o privea bland si duios!
- Bunica, striga fetita, ia-ma cu tine. Cand s-o stinge chibritul, stiu ca n-o sa te mai vad. Ai sa pieri si tu din fata ochilor mei, ca si soba de fier, ca si gasca fripta, ca si frumosul pom de Craciun. Si aprinse repede toate chibriturile ce-i mai ramasese in cutie, caci voia sa vada mereu pe bunicuta ei. Se facu o lumina ca ziua. Niciodata bunica nu fusese asa de frumoasa, asa de mare. Ea lua pe fetita in bratele ei, si amandoua zburara vesele in stralucirea aceea, asa sus, asa sus, si nu mai era acolo nici frig, nici foame, nici griji; erau la Dumnezeu.
Dar in coltul dintre cele doua case, cand se lumina de ziua, zacea jos fetita, cu obrajii rosii, cu zambetul pe buze... moarta, moarta de frig, in cea din urma noapte a anului. Ziua Anului nou o gasi acolo zgribulita cu gramajoara ei de cutii cu chibrituri, din care o cutie fusese arsa.
"A vrut sa se incalzeasca"! zise cineva. Nimeni nu stiu ce frumuseti vazuse fata, si-n ce stralucire intrase impreuna cu bunica, in ziua Anului nou.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
